15 ianuarie 2018

Casa Veronica Micle

Pe strada Nicolae Gane nr. 14-16 a existat una dintre casele în care au locuit soții Ștefan și Veronica Micle. Încă din primăvara lui 1873, aici au loc reuniuni literare la care participă Samson Bodnărescu, Miron Pompiliu, Matilda Cugler (Poni), Ioan Slavici și poetul Mihai Eminescu, după întoarcerea în țară în anul 1874. Serate literare mai erau organizate în casa lui Vasile Pogor (Muzeul Literaturii) din apropiere, unde era sediul Junimea, în Hanul lui Petrea Bacalu din Piața Unirii sau la Hotelul Binder.

Familia Micle a locuit în Iași la mai multe adrese: casa de pe strada Butu nr. 401 (azi strada Nicolae Gane), pe strada Petru Rareș și în casa de pe Strada Humpel.

 1. - Casa soților Micle de pe strada Nicolae Gane
   
Veronica Micle (1850 - 1889), născută Ana Câmpeanu, a publicat nuvele și traduceri în revistele vremii și un volum de poezii, dar este mai ales cunoscută pentru relația avută cu Mihai Eminescu, poetul național.
În 1860 când este înființată Universitatea din Iași, Ștefan Micle este numit profesor universitar la catedra de fizică și chimie. Veronica Micle se înscrie la Școala Centrală de fete pe care o termină în 1863 cu calificativul eminent iar la examenul de absolvire din comisie făceau parte, printre alții, Titu Maiorescu și Ștefan Micle, viitorul ei soț.

Cei doi se căsătoresc în anul 1864 în Cluj, deși Veronica Micle avea vârsta de 14 ani și între ei era o diferență de vârsta de 33 de ani. Ştefan Micle se ocupă de educaţia tinerei sale soţii, aceasta luând lecţii de franceză, de literatură universală, de canto şi pian.

Ștefan Micle și Veronica au avut două fete: Valeria, născută în anul 1866 și căsătorită Micle-Gruber, alintată Greiere și Virginia Livia (1868), alintată Fluture. Câteva momente din viața soților Micle sunt prezentate de  Eugen Lovinescu în romanul Bălăuca.

 2. -  Veronica Micle cu Virginia, fiica cea mică în braţe şi Valeria stând alături
 via Muzeul Literaturii Iași

În 1869, Veronica Micle contribuie la înființarea și bunul mers al unei școli profesionale de fete și începe să fie activă în viața literară.

În primăvara anului 1872 face o călătorie la Viena pentru un tratament medical, ocazie cu care îi este prezentat Mihai Eminescu. Tot în 1872 debutează în revista Noul curier român cu două scrieri în proză.

În 1874 a publicat versuri în “Columna lui Traian”, iar apoi în “Convorbiri literare”. Din 1879 a colaborat cu revistele “Familia”, “Revista nouă” şi “Revista literară”.

În 1874, Mihai Eminescu se mută la Iași unde este numit director al Bibliotecii Centrale aflată în clădirea Universității de Medicină și Farmacie și va locui în Iași până în octombrie 1877, timp în care are cu Veronica o relație tumultuoasă. În această perioadă a mers des în casa familiei Micle, la seratele literare ale Veronicăi.

În timpul Războiului de Independență din 1877, Veronica Micle a fost soră de caritate, a făcut parte din „Comitetul central pentru ajutorul ostașilor români răniți”. 

3. - Veronica Micle si Mihai Eminescu via wikipedia.ro

Până în anul 1876 Mihai Eminescu scrie foarte multe poezii care dovedesc zbuciumul din sufletul său: Iubind în taină, Eu număr, ah!, plângând, În liră-mi geme și suspin-un cânt, Ce șoptești atât de tainic, Zadarnic șterge vremea, Venin și farmec, Gelozie și multe altele.
Până la urmă Eminescu reușește să se desprindă din vraja ei și scrie în poezia M-ai chinuit atâta cu vorbe de iubire: „Cum mulțămesc eu soartei că am scăpat de tine, Făr-a comite, Doamnă, păcatul moștenit. Azi iarăși mă văd singur și fericit și bine!”

Între poeziile scrise după august 1876 sunt câteva în care Eminescu afirmă explicit că schimbarea s-a produs la inițiativa Veronicăi. De exemplu, în poezia Ah, cerut-am de la zodii sau în O stradă prea îngustă.
Urmează o perioadă în care în manuscrise apar poezii care exprimă fericirea pe care i-a dăruit-o Veronica: Dormi! , Cărțile, Tu mă privești cu marii ochi sau Terține.

Cu timpul pasiunea lui Eminescu se mai domolește. El hotărăște să se mute la București în octombrie 1877 unde lucrează ca redactor la ziarul Timpul.
Mihai Eminescu se îndrăgosteşte de Mite Kremntiz, secretara personală a regelui Carol I şi îi răspunde rareori Veronicăi la scrisori, primind numeroase reproşuri.

În 1879, după moartea lui Ștefan Micle, legătura dintre cei doi se reia printr-o scrisoare de condoleanțe când îi mărturisește: „viața mea, ciudată și azi și neexplicabilă pentru toți cunoscuții mei, nu are nici un înțeles fără tine”.  Lunile septembrie și octombrie le petrec împreună într-un fel de lună de miere. 

4. -  Veronica Micle de Nestor Heck

La sfârșitul lui martie 1880 îi cere să-i spună clar ce are de gând în legătură cu viitorul lor. După o săptămână de frământări, el îi răspunde în 4 aprilie că unirea lor oficială poate să aibă loc numai după ce va avea „o poziție cât de cât asigurată”. Veronica îi răspunde la rândul ei că numai el este de vină pentru starea în care se află și care „desigur că îți place mult”. Acum intervine ruptura care se amânase câteva luni de zile.

Separarea lor durează până în decembrie 1881. Din această perioadă s-au păstrat câteva scrisori disparate, majoritatea expediate de Veronica.

La finele lunii decembrie 1881 ea se duce la București unde se întâlnește cu Eminescu și reușește să-i redeștepte iubirea.
Veronica îl cunoaște pe I. L. Caragiale încă din perioada când acesta lucra la ”Timpul”, le făcuse cunoştinţă chiar Eminescu. Caragiale este numit pentru o scurtă perioadă revizor şcolar, în Moldova pe circumscripția Neamţ-Suceava. În tot acest timp, deşi prieten al lui Eminescu, Caragiale, spun specialiştii, nu ezită să o curteze insistent pe Veronica Micle şi îl critică pe poet, chiar într-o perioadă în care cei doi erau certaţi. Se pare că şi Veronica Micle, supărată de infidelităţile şi indiferenţa lui Eminescu cu Mite Kremnitz şi Cleopatra Lecca, fiica pictorului Lecca, îi stârnește gelozia față de Caragiale cu care avusese între timp o legătură. Când implică pe Eminescu în recuperarea scrisorilor trimise lui Caragiale, Eminescu l-a bruscat pe Caragiale la Maiorescu acasă. 

În 1872, Veronica, sub pseudonimul Corina, publica două lucrări în proză în revista Noul curier român: Rendez-vous și Plimbarea de mai în Iași iar majoritatea poeziilor sunt publicate în Convorbiri literare. Mai colaborează la Columna lui Traian, Familia, Literatorul, Universul literar. În 1887 apare volumul de poezii care cuprinde poezii originale, prelucrări după Théophile Gautier și Lamartine și aforisme.
  
5. - Mihai Eminescu, Iași în 1884, foto Nestor Heck

Potrivit lui Octav Minar, biograful Veronicăi Micle, odată cu declanşarea bolii lui Eminescu, în 1883, pentru Veronica Micle a început suferinţa. Primul exemplar al volumului de Poezii i l-a trimis lui Eminescu, cu dedicaţia: “Scumpului meu Mihai Eminescu, ca o mărturisire de neștersă dragoste, Bucureşti, 6 februarie 1887”. La sfârşitul anului 1888, Veronica Micle a venit la Botoşani, pentru a fi aproape de Eminescu, din ce în ce mai bolnav.
Iorga considera că viața și opera Veronicăi Micle „sunt ca una din acele drame antice, în care se cuprind trei piese deosebite, reprezentând cele trei faze ale aceleași acțiuni: greșeala, efectele ei înainte de expirare și pedeapsa”.
 
Veronica se afla la Bucureşti la moartea poetului, în 15 iunie 1889, la sanatoriul de boli mintale al doctorului Şuţu. Atunci a scris poezia “Raze de lună”, care a apărut în cotidianul România.
După moartea lui Mihai Eminescu, s-a retras la Mănăstirea Văratec și a murit în acelaşi an, în noaptea de 3 spre 4 august, în casa maicii Fevronia Sârbu, după ce a băut o sticluţă cu arsenic.

Veronica Micle scria, într-o poezie neterminată, datată 1 august: “O! Moarte vin de treci/ Pe inima-mi pustie şi curmă a mele gânduri/ S-aud cum uraganul mugind în grele cânturi,/ Se plimbă în pustie mânat de aspre vânturi,/ Mi-e dor de-un lung repaos… Să dorm,/ Să dorm pe veci.”

A fost înmormântată lângă bisericuţa Sfântul Ioan din curtea mănăstirii Văratec. Casa din Târgu Neamţ, construită în 1834, în care Veronica Micle şi-a petrecut o mare parte a vieţii, a devenit în 1934 monument istoric iar în 1984 a fost redată circuitului turistic Casa memorială Veronica Micle.
În fața casei soților Micle de pe strada Nicolae Gane există o clădire interesantă.

 6. - Clădirea de peste drum de casa soților Micle de pe strada Nicolae Gane

Strada Nicolae Gane a fost locuită de numeroși scriitori și persoane importante:
Pe strada Nicolae Gane nr. 6-8 (fostă strada Butu) locuia compozitorului Eduard Caudella care era vizitat de Ion Luca Caragiale și  Iacob Negruzzi.
Pe strada Nicolae Gane nr. 3 este casa lui Eugen Botez care a scris sub pseudonimul Jean Bart.
Pe strada Nicolae Gane nr. 22 A este Muzeul Nicolae Gane au fost găzduite Consulatul francez, sub direcția lui Victor-Thomas Place, Direcția Silvică, diferite servicii ale primăriei municipiului, iar între 1872-1916 a fost chiar locuința primarului, senatorului, academicianului și prozatorului Nicolae Gane iar din 1993 aici este inaugurat muzeul memorial.


În Lista monumentelor istorice din județul Iași  pe strada Nicolae Gane nr. 23 figurează Casa Adela Kogălniceanu deși unele scrieri o menționează lângă Casa Pogor. Adela s-a născut în 1848 în familia lui Lascăr Cantacuzino- Paşcanu şi a soţiei acestuia, Hariclea Vogoride. A fost educată la pension, ajungând una dintre cele mai erudite figuri feminine ale Moldovei. Cunoştea două limbi străine franceza şi germana. S-a căsătorit la insistența părinților cu Nicolae Rosetti- Roznovanu iar la nunta din 1867 a fost prezent inclusiv regele Carol I. Adela divorțează și se recăsătorește cu  Grigore Kogălniceanu, nepot de soră al lui Mihail Kogălniceanu. Prinţesa din Coroi, primind numele după cel al cartierului unde locuia, a avut  un sfârşit tragic în 1920 când a fost asasinată iar din palatul său a dispărut toate bijuteriile.  Mai multe aici.

Pe timpul când Ştefan Micle era rectorul Universităţii, soții Micle și cele doua fiice au locuit în clădirea unde astăzi este Biblioteca Centrală UMF, zona străzii Vasile Alecsandri. În fața casei există un stejar (Quercus Robur - Parvifolia), în vârstă de 450 de ani, martor viu al istoriei noastre literare. La înălţimea de 2,5 metri, pe tulpina stejarului cu frunze mici (o varietate naturală mai rară din flora noastră) se află un panou cu următoarea specificare: „STEJARUL VERONICĂI. Sub acest arbore străbun au trăit farmecul poeziei Mihai Eminescu şi Veronica Micle între anii 1876 - 1879“.

7. - Stejarul Veronicăi

via wikipedia, adevarul.ro, ziaruldeiasi.ro

10 ianuarie 2018

Iasi 1914 - Video

În 1914, Octav Minar a realizat un documentar despre viața poetului Mihai Eminescu, prezentând câteva imagini din orașul Iași, cu introducerea: Atras de frumusețea Veronicii pe care o cunoscuse în Viena, Eminescu se stabilește în 1874 la Iași "orașul de glorie și de sacrificii" cum îl numește în scrisori poetul.

Imagini cu Palatul Culturii din Turnul de la Golia și posibil cu Hanul Binder și Biserica Mitocul Maicilor.



06 ianuarie 2018

Planul orasului Iasi în sec. XVIII

Planul orașului Iași în sec. XVIII 

 

1. - Planul orașului Iași sec. XVIII

1. - Palatul Domnesc
2. - Biserica Sf. Neculai
3. - Biserica Trei Ierarhi
4. - Școala lui Vasile Lupu
5. - Baia
6. - Biserica Sf. Gheorghe
7. - Biserica Albă azi aici este Mitropolia
8. - Biserica Sf. Sava
9. - Biserica Sf. Vineri
10. - Biserica Armeană
11. - Mănăstirea Golia
12. - Biserica Sf. Ioan Botezătorul
13. - Biserica Sf. Neculai cel Sărac
14. - Biserica Vovidenia
15. - Biserica Bărboi
16. - Biserica Nicoriță
17. - Vama Carvasaraua
18. - Biserica Barnovschi
19. - Târgul Vechi
20. - Târgul Nou

- Satul Cișmeaua lui Păcurar, Locul Mișeilor, Muntenimea de Sus, Muntenimea de Mijloc, Muntenimea de Jos, Saltul Albineț, Satul Rufeni, Sărăria Veche, Podul Meserciilor, Fânăria, Măjile, Brăhăria (distilerie), Băibăcăria, Bivolăria, Arcăria, Satul Tătărași, Satul Broșteni, Podul lui Ștefan Vodă.

- Străzi, ulițe:
-  Drumul Hârlăului - azi str. Păcurari
-  Drumul Sării (Ulița de afară) - azi str. Vasile Conta
-  Ulita Lipscanilor, Ulita Sârbească - azi str. Lăpușneanu
-  Ulița Nouă (Podul Hagioaiei) - azi bd. Independentei fostă Gheorghe Dimitrov, I. C. Brătianu sau Ulița Târgului de Sus sau Strada de Sus sau Podul Nou
-  Ulița Cherestegiilor - azi str. Vasile Alecsandri ?
-  Ulița Golia - azi str. Cuza Vodă
-  Ulița Tălpălari -
-  Ulița Moților - azi str. Ion C. Brătianu
-  Ulița Curelari - azi str. Săulescu
-  Drumul Hotinului - azi str. Sărărie
-  Ulița lui Picioroagă -
-  Ulița Carvasaralei, Podul Lung - azi str. Sfântul Lazăr
-  Tg. Făinei -
-  Ulița Bărboi -
-  Podul vechi - azi str. Costache Negri
-  Ulița Strâmbă -
-  Ulița Mare - azi bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt
-  Ulița Ciubotarească - azi str. Arh. G. M. Cantacuzino
-  Ulița Săsească - azi str. Colonel Langa
-  Ulița Feredeelor - azi str. Petru Movilă
-  Ulița Sf. Vineri - azi str. Anastasie Panu, fostă uliţa Medeanului Sfânta Vineri
-  Ulița Tg. de jos - azi Esplanada Teatrului Luceafărul și str. Grigore Ureche, fosta uliță Rusească, C. A. Rosetti, 6 Martie
-  Ulița Varvasaralei -
-  Ulița Fierbinte - azi str. Otilia Cazimir ?
-  Ulița Frecăului - azi str. Smârdan  ?
-  Ulița Surlarilor -
-  Ulița Trapezenească (schimbător de bani) - azi str. Grigore Ghica Vodă
-  Ulița Făinei - azi str. Elena Doamna, fostă strada Albă

Alte denumiri vechi de străzi:
- strada Palat - fostul Pod al Spânzurătorilor, apoi al Gunoaielor
- strada Armeana - ulița Baibacarie
- strada Tipografie - ulița Cizmarilor
- strada Lascăr Catargiu - Șleahul Botoșanilor
- Bulevard Carol I - Ulița Podul Verde
- strada Arcu - strada Academiei
- strada Săulescu - strada Curelari


Numele străzilor în 1950 și planurile CIA pentru orașul Iași le găsiți aici .

Varianta detaliată a hărții o găsiți pe dropbox.


via Istoria Orașului Iași - 1980 - C. Cihodaru, Gh. Platon

03 ianuarie 2018

Iașiul Uitat - Chateau aux Fleurs

Pe la 1870, când venea vremea căldurii dogoritoare de vară, boierii se mutau în 'conacele de la țară sau la băi', iar restul orașului se aduna la berăriile și restaurantele orașului dar și în grădinile de vară M-me Alexandru, Casino de Viena, Franzos și bineînțeles Chateau aux fleurs (Palatul florilor) care era situat pe ulița Golia la adresa fundacul Cuza Vodă nr. 1, lângă Oficiul Poștal nr. 1. 
Astăzi imobilul este monument istoric.
  
1. -  Casa Chateau aux Fleurs - fundacul Cuza Vodă 1

La Chateau aux fleurs erau aduse vara cotiguare cu bere și apă gazoasă, ce erau ținute în hrubele suprapuse pe trei rânduri. Clădirea era amenajată în mijlocul unei curți boierești cu o grădină înflorită la intrare ce a devenit cafenea apoi teatru de vară, iar mai sus avea o livadă umbroasă, spre Școala Tehnică (Școala de Arte și Meserii), azi Biblioteca UMF, unde a locuit Veronica Micle împreuna cu prof. Ștefan Micle, soțul ei.
Grădina cu pomi seculari din fosta uliță Golia nr. 42, astăzi strada Cuza Vodă nr. 7, aparținea pe la 1830, bunicilor scriitorului Radu Rosetti: marelui hatman Răducanu Roset și soției sale, frumoasa bucureșteancă Efrosina Manu.
Uneori venea și poetul Mihai Eminescu, cronicar alături, la Curierul de Iassi, cu sediul la intersecția strada Cuza Vodă și V. Alecsandri. M. Eminescu remarca spectacolele din grădina Chateau aux fleurs în jurnalul din 4 iulie 1876, apreciind emanciparea teatrului tânăr și "reîntoarcerea la natură și la pronunția firească și îmbărbătată a limbei românești".
Aici se povesteau snoavele lui Grigore Manolescu, Petre Ionescu, Mihail Arceleanu și Petre S. Alexandrescu. 
Grădina a fost locul unde s-au jucat piesele "Doi amploiați într-o pereche de ciubote, Ordinul este de a sforăi, Cei doi ursuzi, Năbădăile dramatice" fiind animate și de trupe franțuzești, italienești, nemțești și rusești. 
În aprilie 1879 aici poposea vestitul cupletist I. D. Ionescu de la Union, idolul bucureștenilor, al negustorilor, ipistaților, amploiaților, moftangiilor și al lui I. L. Caragiale care îl imortalizase în O noapte furtunoasă. I. D. Ionescu se instala la Iași pe timpul vacanței de vară și a înzestrat grădina redenumită Teatrul Eldorado cu loje, staluri, mese și scaune, lampioane iar pe scene se jucau romanțe și canțonete inspirate din faptele zilei dar și piesele Coana Chirița la Paris, Paraponisitul și Von Kalikenberg, satire mult iubite de ieșeni.
Cu timpul s-au înmulțit teatrele de vară: Madame Alexandre (strada Lăpușneanu), Passini, Tivoli (strada Banu), Grădina Primăriei (între Policlinica Stomatologică de pe str. Lăpușneanu și Muzeul Unirii), Pomul verde (azi parcul din fața Teatrului Național).
Întreprinzătorul Tănase Apostolidis zis Tanasachi a amenajat în gradină un adevărat teatru varieteu cu scenă zidită și adăposturi pentru spectatori, fiind cunoscut în anii 1910 mai ales datorită banchetelor și trupelor de dansatori și cântăreți din toată Europa.
În timpul refugiului din primul război mondial, aici apărea trupa lui Niculescu Buzău și Constantin Tănase care juca în Mache somnambulul, Ah ! Mache, Mache ! sau Ei I-ași!. Drept taxă de intrare la spectacole, în acele zile grele, se primeau și alimente precum făină, mălai, zahăr, ulei, cafea chiar și un sfert de pâine neagră sau un pumn de fasole.

2. - Grădina Tanasache - Compania C. Tanase, Niculescu Buzeu, Marioara Cinsky 
- august 1918 - Agenția teatrală Iliescu, casa Teatrului
Aici este primit în vara anului 1911 și unul dintre primele cinematografe ieșene: Pathée Frères.

Spre sfârșitul secolului, Chateau aux fleurs a fost distrus de un incendiu dar este reparat și mai târziu adăpostește un timp sediul tiparniței tipografiei Dacia a lui Iliescu și Grosu la care a apărut în 1919 revista literară Viața Românească, apoi a fost redacția ziarului Opinia.
Grădina și-a păstrat larga vedere și zăplazul (gard de scândură) spre stradă, spre zidul băncii Moldovei (astăzi Oficiul Poștal nr. 1) ridicată în 1912, rămânea pentru intrare doar spațiul dintre ele dar în 1914 și acesta era ocupat de o clădire comercială cu bolta joasa de trecere.
   
 3. - Vechiul Chateau aux fleurs 
via cartea Cu Iașii Mână-n Mână

Astfel, grădina fermecată a florilor devenea o curte citadină numită și curtea Cristofor, după numele ultimului proprietar, în care aveau sa fie construite zidiri moderne și un lanț de ateliere.
Străvechea clădire ce era sprijinită între două scări exterioare, rămasă cu privirea spre fostul făgaș al Uliței Golia, a mai adăpostit o legătorie de cărți urmată de o asociație obștească.

 4. - Imobilul Chateau aux fleurs în zilele noastre

Mai multe detalii despre istoria străzii Cuza Vodă fostă ulița Golia găsiți pe turistiniasi.

via wikipedia.ro, Cu Iașii Mână-n Mână ... - Constantin Ostap și Ion Mitican

28 decembrie 2017

Monumentul Regulamentului Organic în 1902

Obeliscul cu lei din grădina Copou este cunoscut și sub denumirea de Monumentul Regulamentului Organic și fost realizat între anii 1834-1841.

Printr-o petiție către domnitorul Mihail Sturdza (1834-1849), marea boierime și înaltul cler propuneau înălțarea unui monument comemorativ în centrul grădinii publice din capitala Principatului Moldovei, în semn de recunoștință către cele două mari imperii: cel protector - Rusia și cel suzeran - Turcia. Acestea au contribuit la întocmirea Regulamentului Organic, prima legiuire de organizare politico-administrativă și juridică a Principatelor Române aflate pe atunci sub administrația generalului rus Pavel Kiseleff ce a fost adoptat în anul 1831 la București și la Iași.

1. - Monumentul Regulamentului Organic

Cei patru lei simbolizau cele patru puteri europene care recunoscuseră independența Țărilor Române.


Pe părțile laterale ale piedestalului de piatră se aflau patru lespezi de marmură distruse de armata roșie. Pe două dintre ele erau încrustate stema Principatului Moldovei și cea a domnitorului Mihail Sturdza, iar pe celelalte două erau amplasate două inscripții cu litere de alamă, una în limba română: „Augustilor Monarhi carii au dat Moldovei noul așezămînt introdus la anul 1832. Mihail Grigoriu Sturza V.V.D. împreună cu clerul și boerimea Principatului au înălțat acest monument la 8 Noembrie 1834” și alta în limba latină: „Augustis Monarchis qui anno MDCCCXXXII Moldaviae .. novas politicas institutiones dedere. Michaelis Grigoriu Sturza Principes regnans una cum Principatus clero ac nobilitate hoc monumentum erexit, anno salutis MDCCCXXXIV Novembris die VIII.”

2. - Inscripție în latină
via wikipedia.ro, europeana.eu

25 decembrie 2017

Piața Unirii în 1925

În 1925 s-au sărbătorit la Iași 1600 de ani de la primul Sinod Ecumenic ţinut la Niceea.
Printre alții au participat Patriarhul Miron Cristea, Mitropolitul Pimen Georgescu și Ministrul Al. Lapedatu.

 1. - Piața Unirii în 1925

via  galeriasigma.ro, orthodoxwiki.org, doxologia.ro